Chiuind în fântână

35,00 RON

Categorie: Domeniu:

Descriere

Chiuind în fântână

Autor: Carmen Cătălina Alexa

Prefață de Părintele Constantin Necula

”Când am fost rugat să scriu câteva rânduri la cartea Cătălinei Alexa, mi-am adus aminte de textele ce i le citisem deja pe Anacronic și cum o mai invidiasem că scrie așa de frumos. Abia acum înțeleg de unde i se trage meșteșugul ei, un soi de bijutier de metafore locuindu-i inima și o stare de copilărie fără sfârșit hrănindu-i dorul după cer. Dacă aș pune un motto cărții, acesta i-ar fi: „Copiii care au chiuit, și-au strigat numele sau au râs într-o fântână nu au mai îmbătrânit niciodată.” Picătură din cel mai frumos text al cărții, acela despre Fântâni. Veți parcurge, cu nerăbdare vă asigur, una dintre cele mai minunate arpegii de doină a copilăriei și adolescenței românești, fără ifose ieftine și fără încercări de impresionare. Vădit, Cătălina, căreia tatăl îi alege cu greu numele și-i adaugă un Carmen, iar preotul botezător, lămurit că numele ei, două, nu au rezonanță de sinaxar, i-a adăugat, la scufundarea întreită a Botezului, pe cel de Gabriela, oarecum profetic la ce bunevestiri aduce minunatul său șirag de texte, e una dintre noi, care izbucnește scrisului din nevoia de a nu uita. Cartea ei e un exercițiu de memorie cum rar descoperi în firea scriiturii de astăzi, o minunată diagnoză a unei lumi ce a trecut din viață în Înviere. Direct și definitiv. […] De aceea cred eu, nespecialistul, că avem de a face cu o carte de învieri repetate, nicidecum aduceri aminte. Că oamenii din cartea aceasta devin, pe rând, bunicii și tușele tale, părinții tăi, că Mătușa Sofia cea din Cămășuicile de îngeri e parte din lumina fiecărei Mătuși adevărate. Am spus și repet, bucuros ca un ecou de fântână, că textul ce mi-a răcorit inima este cel despre fântâni, cu ritualul sacru al descoperirii vieții din miezul pământului, cu pedagogia aceea profundă reținută într-o singură propoziție de această remarcabilă scriitoare-arheolog: „La fântână se învăța grija pentru cel ce vine din urmă.” Cu ochii la ciutura care te privește, te asumă, te transfigurează. Pe când am ajuns cu lectura la textul Cerul de sub fluturi, mi-a venit în minte să scriu, drept titlu, textului acestuia Reportaj din Rai. Dinaintea unei ucideri din culpă a frumuseții tradiției românești, rănit la jignirea permanentă a icoanei țăranului român − bețiv, analfabet, deloc aliniat rigorilor parvenitismului de salon insinuat în cultura modernă − tocmai din Delenii de lângă Vaslui − cine citește, înțelege − vine lecția aceasta de răcoare și destindere a Cătălinei Alexa, un soi de răzbunare pe tăcute a vulpii din Micul Prinț, care ne spune despre cele pe care nu le vedem ori, deși le vedem, nu le înțelegem. […]

În văgăuna de limbă și conștiință săpată cu indolență dinaintea generației actuale, mărturisirea de credință în Învierea Neamului său pe care ne-o dăruiește Cătălina Alexa entuziasmează. Fragilitatea firii oamenilor povestiți, limpezimea iubirii în care-i scaldă, simplitatea și sinceritatea iconografică aduse de o scriitură adânc bucuroasă, fac din cartea aceasta un poem de iubire. Poate că primul abonament CFR, cum scrie la un moment dat, descriind viața în clasa a IX-a, a fost echivalent cu un certificat de deces al copilăriei sale, dar cert, această carte se descoperă drept un certificat uman despre Înviere, în care Dumnezeu se ascunde în lucrurile mici pentru a ne deschide ochii și urechile. Și inima, mai ales inima. Un reportaj din Rai, alert, curat, pe care autoarea l-a înveșmântat în cămășuicile de îngeri ale limbii române, cu spatele gol, ca să crească în pace aripi. Din Rai. Reportaj.”

Informații suplimentare

Tip produs

Carte

Domeniu

Cultură

Autor

Editură

Anul apariției

2018

Nr. pagini

192

ISBN

978-606-94128-9-3

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fiți primul care adaugă o recenzie pentru “Chiuind în fântână”

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Informațiile personale completate de dumneavoastră în formularul de răspuns (cu excepția adresei de e-mail) vor fi publicate pe site, fiind moderate de Academia Privată. Dând click pe butonul de mai jos "Trimiteți comentariul" vă dați acordul pentru prelucrarea datelor furnizate în termenii menționați. Pentru detalii vă rugăm să consultați politica noastră de prelucrare a datelor cu caracter personal. Vă mulțumim.

Ștergeți comentariulTrimiteți comentariul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.