Mai este Shakespeare contemporanul nostru?

Descriere

Mai este Shakespeare contemporanul nostru?

Shakespeare este cel mai jucat dramaturg din istoria teatrului. În fiecare an în întreaga lume se montează sute de spectacole după piesele lui, se scriu mii de cărți despre el și opera lui și face subiectul a zeci de teze de doctorat. Piesele lui au fost traduse în peste 100 de limbi, iar în zeci de orașe se organizează festivaluri dedicate lui. Doar Hamlet a fost montat din 1960 până acum în 75 de limbi. Câteva dintre expresiile pe care le folosim astăzi, provin din piese shakespeariene, deși nu mai știm: ”Dragostea e oarbă” – Neguțătorul din Veneția, ”A sparge gheața” – Îmblânzirea scorpiei, ”Minunata lume nouă” (brave new world) – care a dat titlul celebrei distopii a lui Aldous Huxley a fost preluată din Furtuna.

Ce face ca un autor de pe urma căruia nu a rămas nicio piesă olografă, și care la vremea când scria părea mai curând interesat de o posteritate de poet decât de dramaturg să trezască un interes atât de mare și azi, la sute de ani de la moartea lui, și într-un context cultural total diferit? De ce ne regăsim în poveștile lui cu regi, regine, prinți, spiriduși, etc? Sunt doar câteva dintre întrebările la care voi încerca să răspund pe parcursul acestui curs.

Cursul va cuprinde următoarele teme:

  1. Shakespeare, înaintașul nostru
    • contextul cultural și istoric al scrierii operelor lui Shakespeare
    • există o enigmă Shakespeare? (cine a scris piesele, anii lipsă și alte controverse ale biografiei lui)
    • textele shakespeariene – provocări ale limbajului
  2. Shakespeare, contemporanul nostru
    • Cum au evoluat montările pieselor shakespeariene
    • Mari spectacole, mari interpreți
    • Montări shakespeariene în spațiul teatral românesc.

 

Cursurile vor fi însoțite de un suport de text și de o bibliografie ce va cuprinde cele mai importante cărți scrise pe acest subiect.

De asemenea, cursurile din modulul doi vor fi însoțite de proiecții video care să exemplifice temele abordate.

 

Bibliografie

  1. Dan Amedeo Lăzărescu – Introducere în shakesperologie, editura Univers, 1974 , retipărită în 2008 la SIMART Craiova
  2. Jan Kott – Shakespeare, contemporanul nostru, Editura Pentru literatura universala, 1969
  3. Stanley Wells – Shakespeare pentru eternitate, editura Lider, 2008
  4. Puneri în scenă ale operelor shakesperiene:
  • Hamlet, 1948, regia și rolul principal – Laurence Olivier. Considerat cel mai important film care a stabilit canonul clasic. Primul film sonor britanic ce ecraniza piesa ”Hamlet” și prima  pelicula engleză care a obținut premiul Oscar pentru cel mai bun fim.  Laurence Olivier a primit și premiul Oscar pentru cel mai bun actor, iar filmul a fost răsplătit și cu Leul de Aur la Veneția.
  • Visul unei nopți de vară în regia lui Peter Brook. Peter Brook, autorul teoriei ”spațiului gol”, este cel care a schimbat modul de a înțelege teatrul. După Brook nu s-a mai montat în cheie clasică, iar piesele lui Shakespeare au fosr aduse mai aproape de sensibiltatea contemporană.
  • Richard al II lea în regia Arianei Mnouchkine la Theatre Du Soleil. Spectacolul care a adus motivele orientale în montările operelor lui Shakespeare.
  • Regele Lear în regia lui Giorgio Strehler. Ca și în cazul Arianei Mnouchkine, Strehler a vrut mereu să deschidă teatrul către publicul larg. Regele Lear este una dintre marile lui capodopere.
  • Richard al III lea în regia lui Thomas Ostermeier. Regizorul din noua generație cel mai bine cotat în momentul de față, ale cărui spectacole sunt prezente la toate marile festivaluri.
  • Hamlet în regia lui Vlad Mugur cu Sorin Leoveanu în rolul principal. Ultimul spectacol al marelui regizor, considerat de critică cel mai bun Hamlet montat pe o scenă din România.

 

Informații suplimentare

Tip produs

Portofoliu cursuri

Domeniu

Cultură, Educație

Lector

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fiți primul care adaugă o recenzie pentru “Mai este Shakespeare contemporanul nostru?”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Informațiile personale completate de dumneavoastră în formularul de răspuns (cu excepția adresei de e-mail) vor fi publicate pe site, fiind moderate de Academia Privată. Dând click pe butonul de mai jos "Trimiteți comentariul" vă dați acordul pentru prelucrarea datelor furnizate în termenii menționați. Pentru detalii vă rugăm să consultați politica noastră de prelucrare a datelor cu caracter personal. Vă mulțumim.

Ștergeți comentariulTrimiteți comentariul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.