Și înainte de inițierea proiectului Academia Privată, dar mai ales după, am fost mereu pus în postura de a explica tendința de a îmbina considerațiile de natură economică și filozofie politică (îmbinare considerată destul de cool) cu cele de natură metafizică, religioasă, teologică sau spirituală (amestec considerat forțat, inoportun, jenant, penibil și …în toate felurile, ce mai!). E greu să răspunzi la o astfel de punere în discuție sec, dintr-un foc. Mai degrabă roadele ulterioare ale demersului ar trebui să ofere răspunsul. Sunt însă și modalități punctuale de a sugera că „lucrurile se leagă între ele”. Poate că cele de mai jos fac asta, deși mai degrabă în direcția negativă a unui summum malum.
Proba numărul 1: Călăuza ateistului, Editura Politică, București, 1962.
Denumirea însăși trimite la ideea de catehism. Este o traducere după un material sovietic. Din introducere:
„Uniunea Sovietică a pășit în perioada construcției desfășurate a comunismului. Partidul comunist acordă o deosebită atenție formării concepției comuniste despre lume, educării unor constructori activi și conștienți ai societății comuniste. În procesul complex și multilateral de formare a concepției comuniste despre lume, un loc important îl ocupă educația ateistă a oamenilor muncii.
Îndreptarul <<Călăuza ateistului>> se adresează lectorilor, propagandiștilor și agitatorilor care se ocupă cu propaganda ateistă și combaterea rămășițelor religioase.”
Proba numărul 2: Îndrumar pentru educația materialist-științifică, umanist-revoluționară a tineretului, Editura Politică, București, 1985.
Din nou, din introducere:
„Ideea principală a lucrării o constituie relevarea rolului educației materialist-științifice, umanist-revoluționare în formarea conștiinței socialiste și comuniste a tineretului, în consolidarea convingerilor materialiste și atitudinilor ateiste. Sînt prezentate dimensiunile educației materialist-științifice, fundamentele sale profund umaniste; ateismul promovat în societatea noastră multilateral dezvoltată fiind consecința firească a umanismului pe deplin revoluționar al politicii partidului și statului nostru, a concepției materialist-dialectice și istorice despre lume și viață, care au în vedere emanciparea omului, realizarea plenară a personalității sale.” (p. 10)
E cel puțin plauzibil că legăturile și îmbinările nu sunt întâmplătoare. Întotdeauna dezbaterile economice, sociale, culturale și politice sunt ancorate în metafizică și teologie și cazurile în care discuțiile pot fi cantonate într-un singur palier sunt rarisime.
