Descriere
Curs – Imperium (βασιλεία) și Sacerdotium (ἱεροσύνη) în conflict. Studiu de caz: Imperiul bizantin (330-1453)
„Căci ajutorul împăraților se întinde asupra sufletului și a trupului, spre luminarea și bunăstarea lor, în vreme ce măreția patriarhilor se restrânge numai la folosul sufletesc […].” Această afirmație, confirmată de numeroase alte expresii similare ale canonistului Teodor Balsamon, unul dintre artizanii teoriei superiorității împăratului (Temporalia) în raport cu patriarhul (Spiritualia) în Imperiul bizantin, a constituit punctul de plecare al disputelor teoretice din ultimele secole ale istoriei Statului cu capitala pe malul european al Bosforului cu privire la limitele imixtiunii reprezentantului puterii seculare în afacerile interne ale Bisericii. Astfel, dacă până în secolul al IX-lea, conflictele dintre reprezentanții celor două instituții, în cele mai multe cazuri de ordin dogmatic (arianism, monofizitism, monotelism, iconoclasm), au fost soluționate prin impunerea temporară a voinței împăratului, ulterior, în mod special în perioada dinastiei Paleologilor (secolele XIII-XV), tendințele imperiale absolutiste au fost blocate printr-o rezistență înverșunată a unor patriarhi inspirați de modele precum Sfinții Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschinul sau Teodor Studitul. Mai mult decât atât, au fost contestate vehement chiar privilegiile anterior recunoscute ale împăraților, precum cele din sfera organizării instituției ecleziastice (revizuirea teritoriului canonic al unei episcopii, arhiepiscopii sau mitropolii; transferarea unui ierarh dintr-un scaun episcopal într-altul; modificarea statutului unei unități administrative: episcopie – arhiepiscopie – mitropolie; numirea patriarhului, iar uneori, cel puțin în practică, depunerea acestuia).
Bibliografie recomandată: Deno J. Geanakoplos, „Church and State in the Byzantine Empire: A Reconsideration of the Problem of Caesaropapism”, Church History, 34 (1965), 381-403.
Recenzii
Nu există încă recenzii.