Școlarizare sau educație? – John Taylor Gatto, Cum suntem imbecilizați

Descriere

Școlarizare sau educație? Un seminar după John Taylor Gatto, Cum suntem imbecilizați (Dumbing Us Down)

Prezentare seminar

John Taylor Gatto (n. 1935) este cunoscut în primul rând ca un sever critic al sistemelor moderne de învățământ public obligatoriu de stat, în special în principalele sale lucrări: Dumbing Us Down (1992), The Underground History of American Education (2000) sau Weapons of Mass Instruction (2009).

Dacă strâmbați din nas când vine vorba de sistemul educațional de stat și vi se pare că sunteți printre cei cu părerea cea mai proastă despre acesta, faceți o cură bazată pe scrierile lui Gatto (pe lângă cea anunțată de noi, ar mai fi cel puțin Weapons of Mass Instruction (2009) și The Underground History of American Education (2000)). Veți deveni mult mai critic, deși așa ceva vi s-ar fi părut extrem de implauzibil. Pe de altă parte, dacă aveți o părere cât de cât bună (sau mai mult), cu Gatto îi veți cânta prohodul. Autorul face probabil cea mai severă punere în discuție a sistemului educațional contemporan (i-am fi putut zice la fel de bine „socialismului educațional contemporan”). Dar mai bine să-l lăsăm pe el să vorbească, propunându-vă câteva citate selectate din Dumbing Us Down (2005[1992]):

• Over the years of wrestling with the obstacles that stand between child and education I have come to believe that government monopoly schools are structurally unreformable. They cannot function if their central myths are exposed and abandoned. (p. xxvi)
• After an adult lifetime spent teaching school, I believe the method of mass schooling is its only real content. (p. 19)
• School is a twelve-year jail sentence where bad habits are the only curriculum truly learned. I teach school and win awards doing it. I should know. (p. 19)
• Children and old people are penned up and locked away from the business of the world to a degree without precedent: nobody talks to them anymore, and without children and old people mixing in daily life, a community has no future and no past, only a continuous present. (p.21)
• The truth ist hat schools don’t really teach anything except how to obey orders. (p. 21)
• Two institutions at present control our children’s life: television and schooling, in that order. Both of these reduce the real world of wisdom, fortitude, temperance, and justice to a never-ending, non-stop abstraction. (p. 25)
• Discovering meaning for yourself as well as discovering satisfying purpose for yourself, is a big part of what education is. How this can be done by locking children away from the world is beyond me. (p. 62)
• Break up these institutional schools, decertify teaching, let anyone who has a mind to teach bid for customers, privatize this whole business – trust the free market system. I know it’s easier said than done, but what other choice do we have? We need less school, not more. (p. 72)

Mai puțin discutate sunt însă propunerile sale pozitive, despre educația așa cum ar trebui să fie. Apariția ediției în limba română a cărții sale Cum suntem imbecilizați. Curriculumul ascuns al învățământului obligatoriu (Editura Anacronic, 2016) este un bun prilej de a revizita atât criticile, cât și sugestiile pozitive al lui Gatto.

Ultimele sunt sintetizate cel mai bine de un program în paisprezece puncte elaborat de el pe baza observațiilor făcute în legătură cu un număr de școli de elită private din spațiul american care produc în mod regulat absolvenți care se descurcă foarte bine ulterior în viață, mulți ajungând lideri. În cadrul acestora se mai face încă educație cu roade bune, însă tocmai împotriva prescripțiilor generale pe care se fundamentează restul sistemului de învățământ. Astfel, în program se regăsesc:

1. teoria naturii umane așa cum se desprinde ea din istorie, filozofie, teologie și literatură;
2. abilități specifice alfabetizării active (nu doar audiat și citit, ci și scris și vorbit în public în mod repetat și sistematic);
3. înțelegerea formelor instituționale majore (sistemul de justiție, corporațiile, armata, sistemul de învățământ – la noi am putea adăuga cel puțin și biserica);
4. exersarea repetată a bunelor maniere și a politeții ca bază a oricăror relații, alianțe sau simple contacte viitoare;
5. efortul independent;
6. sportul solicitant fizic ca sursă de grație și eleganță, dar și ca practică în gestionarea durerii și a situațiilor de urgență;
7. o cât mai completă teorie de acces în orice loc și către orice persoană;
8. asumarea responsabilității – întotdeauna, și întotdeauna de livrat mai mult decât s-a cerut;
9. dezvoltarea unui cod personal de conduită (în producție, în comportament și moral);
10. familiarizarea cu arta mare (capital cultural);
11. dezvoltarea puterii de observație riguroasă și pătrunzătoare, inclusiv prin mijloace precum desenul;
12. abilitatea de a gestiona provocările de orice fel;
13. dezvoltarea obiceiului de a trage cu prudență concluziile ce se impun în diversele raționamente; și
14. dezvoltarea constantă a puterii de judecată precum și testarea permanentă a judecăților anterior făcute în lumina acurateței lor.

E destul de limpede că școlile noastre publice bifează în cel mai bun caz un număr minim de elemente conținute în acest veritabil curriculum. De pe băncile școlii ies tineri îndopați cu „mate”, fizică și „info” care nu înțeleg natura oamenilor din jur, descurcându-se cu greu în situații mergând de la simpla conversație, trecând prin relaționări instituționale și culminând cu viața personală, căsătorie sau relația cu proprii părinți sau copii. Sau ies persoane care nu au nici cea mai mică idee despre instituțiile juridice și ordinea (sau dezordinea) de drept, pradă sigură a vreunui polițist țâfnos sau controlor fiscal impertinent (dacă n-o fi pleonasm), mereu temătoare și inadaptate. Și exemplele ar putea continua în lumina fiecărui punct dintre cele de mai sus.

Un element care ar putea completa fericit viziunea lui Gatto despre educație ar fi educația întru virtute morală și duhovnicească. E drept că menționează conduita morală (vezi punctul 9 din program) și că un fond de cumsecădenie și spirit comunitar subîntinde toate observațiile lui. Dar, totuși, e de conceput situația în care un machiavelic inteligent ar putea folosi observațiile lui pentru a educa lideri și absolvenți competenți în sens rău – adevărate profile demonice. Bunătatea, cumsecădenia, jertfelnicia, dragostea – și toate acestea bine înțelese – sunt capitalul nebăgat în seamă, dar indispensabil, al oricărei orânduiri sociale, iar educația nu poate și nu are voie să facă abstracție de asta.