La Academia Privată am reluat de curând programul de mentorat pe Acțiunea umană a lui Ludwig von Mises. E vorba de a doua serie deja, care merge din februarie până în decembrie (2018). Momentan suntem la capitolul dedicat banilor și activității bancare (sau, în jargonul lui Mises, schimbului indirect; este vorba de capitolul XVII). Într-unul dintre cele mai consistente subcapitole (12.Limitarea emisiunii de mijloace fiduciare) Mises face câteva considerații, îndeobște uitate astăzi, despre caracterul privilegiat (în sens juridic sau legal) al sectorului bancar modern care a beneficiat de legislație specială încă de la începuturile sale, nefiind niciodată așezat „sub jurisdicția regulilor generale ale dreptului comercial și civil, care silesc pe fiecare individ și pe fiecare firmă să-și îndeplinească toate obligațiile, în sensul respectării depline a termenilor contractuali”. Mai jos câteva fragmente sugestive:
„Atitudinea guvernelor europene cu privire la activitățile bancare a fost, dintru început, lipsită de sinceritate și înclinată către mistificare. Pretinsa solicitudine față de binele națiunii, față de public în general și față de sărmanele mase ignorante în particular n-a fost decât un paravan. Guvernele doreau inflație și expansiune a creditului, doreau boom-uri și bani ieftini. Americanii aceia care au reușit în două rânduri să se debaraseze de banca centrală erau conștienți de pericolul pe care-l reprezentau asemenea instituții; regretabil a fost numai că ei n-au sesizat faptul că răul pe care-l combăteau era prezent în toate tipurile de amestec guvernamental în activitățile bancare…
Ideea că guvernele s-au amestecat în activitatea bancară pentru a reduce emiterea de mijloace fiduciare și a împiedica expansiunea creditului este un mit. Guvernele au fost ghidate, dimpotrivă, de setea de inflație și de expansiune a creditului. Ele au privilegiat băncile deoarece doreau să lărgească limitele pe care le impune piața neobstrucționată expansiunii creditului, sau pentru că erau dornice să obțină o sursă de venit pentru trezorerie… Abia atunci când au devenit vizibile efectele nedorite ale expansiunii creditului s-au adoptat legi menite să reducă emisiunea de bancnote – iar uneori și de depozite – neacoperite în metal prețios. Instituirea liberei competiții bancare [free banking] nu a fost luată niciodată în serios în considerație, tocmai pentru că ar fi fost prea eficientă în ce privește limitarea expansiunii creditului…
…Substitutele monetare erau privite favorabil, ca înaintemergătoare ale banilor de hârtie emiși de stat. Bancnota convertibilă nu era decât primul pas pe calea către bancnota neconvertibilă. Odată cu progresul statolatriei și cu politica intervenționismului aceste idei s-au generalizat, încetând de a mai fi puse la îndoială de cineva.”
Reticența în a-și urmări consecvent principiile și-n sfera monetar bancară a fost unul din motivele declinului liberalismului clasic la cumpăna dintre secolele XIX și XX și-n perioada următoare. Din nou, Mises:
„Privind în urmă, la istoria ultimelor două secole, nu putem să nu observăm că erorile comise de liberalism în domeniul problemelor legate de activitățile bancare au reprezentat o lovitură fatală pentru economia de piață. Nu exista nici un motiv să se abdice de la principiul liberei inițiative în domeniul activităților bancare. Majoritatea politicienilor liberali au dezarmat pur și simplu în fața ostilității populare , îndreptate împotriva acordării de bani cu împrumut și a perceperii de dobânzi. Ei n-au reușit să înțeleagă că rata dobânzii este un fenomen de piață, care nu poate fi manipulat ad libitum de autorități sau de vreun alt organism. Ei și-au însușit superstiția că reducerea ratei dobânzii este benefică și că expansiunea creditelor este mijlocul potrivit în vederea obținerii unor asemenea bani ieftini. Nimic nu a dăunat mai mult cauzei liberalismului decât revenirea aproape regulată a boom-urilor febrile și a prăbușirii piețelor dominate de optimism cu privire la creșterea cursului, urmate de crize prelungite. Opinia publică a căpătat convingerea că astfel de fenomene sunt inevitabile pentru o economie de piață neobstrucționată.”
(citatele sunt preluate din recenta ediție print a Acțiunii umane, în traducerea lui Cristian Comănescu; se regăsesc la paginile 454, 455 și 457).
