Mai e posibil să fii creștin în lumea de azi?

Categorie: Domeniu: Lector:

Descriere

Mai e posibil să fii creștin în lumea de azi?

De multe ori s-a vorbit, în istoria ultimelor două secole, despre sfârșitul creștinismului. Totuși, el continuă să existe, și chiar să fie un element fecund al civilizației noastre. În continuare, în biserici există credincioși care participă la slujbe, și care au un cuvânt de spus și în viața publică. Vom urmări, în cursul pe care îl propunem, câteva aspecte: ce înseamnă să fii creștin, dacă e mai greu sau mai ușor decât în epocile trecute, ce pericole există în viețuirea creștină și cum le putem depăși.

Structura discuțiilor:

1. Ce înseamnă să fii creștin

  • Creștin este cel care nu doar crede în Dumnezeu, ci Îl și caută.
  • Condiția de bază este botezul, dar după el vine o chemare care se cere urmată.
  • E mai greu să fii creștin azi față de epocile trecute?
    • Dificultatea e dată de condițiile lumii de azi: laicizare extremă și evoluție anti-creștină
    • Ușurința: există deja o „infrastructură” care poate fi folosită (biserici, preoți, cărți, credincioși, comunități în care te poți integra)
  • De la creștinare prin convertire (Sf. Pavel sau la Fericitul Augustin) la bătălia pentru păstrarea credinței în rutina vieții zilnice.

2. Ce oferă lumea în această tentativă de supraviețuire creștină

  • Moștenirea epocilor trecute (Renaștere, Iluminism, Revoluția Franceză, revoluția industrială) care au fost marcate de duhul auto-îndumnezeirii omului
  • O secularizare anti-creștină care ar putea fi și una binevoitoare (dar care respinge Crucea și Învierea).
  • Viziunea liniară a timpului, introdusă de iudaism și preluată de creștinism, care a făcut posibil progresul tehnico-științific, dar a limitat putința perceperii hierofaniilor ca ieșiri din timp și întâlniri cu veșnicia.
  • Apariția unui tip uman care se identifică pe sine cu rațiunea și sentimentele, și care a ajuns să nu mai accepte realitatea dimensiunii duhovnicești nici în ființa proprie, nici în structura lumii.

3. Ce pericole există și cum pot fi ele îndepărtate

  • O credință formalistă, care să nu fie dusă până la consecințele sale firești.
  • Tentațiile de tipul amestecării credinței cu politica, națiunea și naționalismul, sau cu spectrul diverselor conspirații mondiale.
  • Despre raportarea vie la credință, plecând de la Biblie și Sfinții Părinți. Unica noutate sub soare, de la facerea lumii până la sfârșitul ei, este întruparea Logosului.
  • Despre simplitate și smerenie. Nu există credință fără asceză și rugăciune, fără căutarea binelui pentru aproapele nostru.
  • Despre prezența în lume a creștinului: una a slujirii și a dragostei împărtășite, nu a impunerii sau a dominației.

Bibliografie orientativă:

Gurie Georgiu și Cristian Tia, Despre mântuirea sufletului în era (post-)industrială, editura Info, Craiova 2001
Georgios Mantzaridis,Tradiție și înnoire, editura Doxologia, Iași, 2017
Picu Ocoleanu, Radu Preda (editori) Viață liturgică și etos comunitar. Preliminarii la o teologie socială ortodoxă, editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere și cu dragoste pentru omul contemporan, Volumul I, editura Evanghelismos, București, 2012
Teofil Părăian, Bucuriile Credinței, editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006
Antonie Plămădeală, Tâlcuri noi la texte vechi, editura Sophia, București, 2012
Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, editura Egumenița, Galați.

 

Numărul minim de participanți – șapte, numărul maxim de participanți – cincisprezece.

Cursul poate fi urmărit și online pe youtube (cu link dedicat ce se transmite înainte de începerea cursului). Pe parcursul cursului puteți să adresați întrebări lectorului prin intermediul chat-ului dedicat. Cursul este disponbil participanților pe youtube 2 săptămâni pentru revizionare.

Informații suplimentare

Tip produs

Portofoliu cursuri

Domeniu

Ortodoxie

Lector

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fiți primul care adaugă o recenzie pentru “Mai e posibil să fii creștin în lumea de azi?”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Informațiile personale completate de dumneavoastră în formularul de răspuns (cu excepția adresei de e-mail) vor fi publicate pe site, fiind moderate de Academia Privată. Dând click pe butonul de mai jos "Trimiteți comentariul" vă dați acordul pentru prelucrarea datelor furnizate în termenii menționați. Pentru detalii vă rugăm să consultați politica noastră de prelucrare a datelor cu caracter personal. Vă mulțumim.

Ștergeți comentariulTrimiteți comentariul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.