Tragedia monedei Euro – Philipp Bagus

Descriere

Curs – Tragedia monedei EURO

Să citim, cu spiritul critic treaz, despre UE și Euro

Despre Uniunea Europeană nu se prea discută în spațiul românesc cu un ochi critic informat. Fie avem parte de colportarea propagandei oficiale inerentă documentației oferite de instituțiile europene, fie de un scepticism „de principiu” fără conținut. Sugerăm mai jos câteva referințe care să fie un punct de pornire pentru aprecierea realistă a fenomenului integraționist european în ansamblul său. Dacă vreți, un fel de perspectiva „euroscepticului din interior” – în măsura în care admitem că prudent geopolitic e ca România să fie parte a Uniunii Europene, dar considerăm că se pot aduce argumente grele în favoarea ideii că proiectul evoluează în direcții nefericite.

O imagine asupra începuturilor UE oferă Hans Sennholz, primul doctorand al lui Ludwig von Mises din spațiul american, a cărui teză se intitulează How Can Europe Survive? (1955) și este disponibilă on-line la https://mises.org/library/how-can-europe-survive. Deși surprinde numai prima fază a procesului integraționist – anume Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (1951) – care va căpăta ulterior substanță în 1957-1958 prin acordurile EurAtom și CEE, cartea este indispensabilă pentru înțelegerea contextului și a duhului acestuia. Planuri de integrare s-au făcut de-a latul întregului spectru politic (de la stânga la dreapta) cu viziuni diferite, cu mize și instrumente diferite. Hățișul viziunilor (de la simplă zonă de liber schimb până la stat centralizat unitar), în fond incompatibile, n-a părăsit proiectul European până în ziua de azi.

Sennholz mai are ceva pe Europa aici https://fee.org/articles/european-malaise/. Și aici: https://fee.org/articles/the-european-economic-community/.

Martin Holmes, From Single Market to Single Currency, disponibil la http://www.brugesgroup.com/media-centre/papers/8-papers/806-from-single-market-to-single-currency-evaluating-europe-s-economic-experiment. Autorul este și editor al Eurosceptical Reader și Eurosceptical Reader 2, care nu sunt, din păcate, disponibile on-line la liber.

Roland Vaubel, The European Institutions as an Interest Group. The Dynamics of Ever-Closer Union, disponibil la http://www.iea.org.uk/sites/default/files/publications/files/upldbook457pdf.pdf.

Pedro Schwartz, The Euro as Politics, disponibil on-line la http://www.iea.org.uk/sites/default/files/publications/files/upldbook244pdf.pdf.

Marius Spiridon, Uniunea Europeană și țările candidate din Est: dezvoltare prin transformare sistemică? (Efectele economice ale procesului de aderare), disponibilă la http://beta.ier.ro/documente/working_papers/wp_7.pdf.

Jörg Guido Hülsmann, Euro. O interpretare rothbardiană a evoluției monetare recente, disponibil la http://mises.ro/257/.

Nu în ultimul rând, vom menționa cartea lui Philipp Bagus, Tragedia monedei Euro (varianta în engleză disponibilă on-line la https://mises.org/library/tragedy-euro; pentru varianta în română http://www.editura.uaic.ro/fisa-carte.php?id_co=col32&id_c=982.)

Unul dintre argumentele centrale ale cărții Tragedia monedei Euro a lui Philipp Bagus este cel conform căruia modul de funcționare de facto a zonei Euro în vecinătatea temporală a crizei financiare (din 2007-2008) era foarte aproape de a oferi posibilitatea independentă membrilor uniunii monetare de a face expansiune monetară în Euro pe cont propriu. Adică, și puțin – dar nu foarte mult – metaforic spus, fiecare stat membru ar fi avut o „tiparniță” proprie de Euro.

Într-o astfel de situație, stimulentele împing țările la o concurență în expansiunea monetară. Asta pentru că – excluzând situația cu totul improbabilă în care toți membrii uniunii monetare ar fi la fel de conservatori în politica monetară (înțelegând prin asta non-inflaționiști în sensul cel mai tare al cuvântului) – orice expansiune monetară care vine, inevitabil, după sine cu o treptată revoluție a structurii prețurilor în sensul creșterii (la nivelul întregii zone monetare) face ca cei mai expansioniști/inflaționiști să profite pe seama celor mai conservatori. Acest lucru nu este decât aplicarea la nivel internațional a teoremei efectelor Cantillon ale inflației. Conform acesteia, din orice creștere a masei monetare câștigă cei care intră primii în posesia banilor noi pe seama celor la care banii noi ajung ultimii. Primii beneficiază de bani suplimentari și prețuri încă mici (ne-crescute); ultimii ajung în posesia banilor noi (dacă mai ajung) abia când prețurile au crescut.

Astfel, în „concursul expansionist”, țări ca Grecia, Spania, Portugalia, Italia au fost lideri. Iar Germania printre codași. Grecii au expandat, s-au îndatorat, au cheltuit, au avut deficite cronice (atât bugetare, cât și comerciale). Nemții au mers, relativ, în direcția opusă. Firește, redistribuția nu urmărește strict granițele naționale. Mai degrabă grupează în aceeași tabără secțiuni ale populației din țări diferite („niște nemți și niște greci au profitat pe seama altor nemți și greci”).

Dacă zona Euro este, momentan, o mică tragedie a comunelor de factură monetară, ce să facă România? Să adere la Euro? Dacă da, în ce ritm, în ce condiții și ce viziune de inspirație românească să propună și/sau să apere în forurile europene? Dacă nu – admițând posibilitatea unei astfel de poziții din partea politicienilor români, altminteri suficient de lipsiți de viziune și coloană vertebrală încât să considere fără drept de apel cadrul instituțional ca dat și indiscutabil (și deci și „obligativitatea” adoptării Euro pe viitor) – ce e de făcut în plan monetar și nu numai?

La toate aceste întrebări încercăm să răspundem în cadrul cursului dedicat cărții Tragedia monedei Euro a lui Philipp Bagus.