Marxismul cultural – o introducere sintetică

300,00 RON

Categorie: Domenii: Lector: Vlad Mureșan Număr întâlniri: 3Perioada de desfășurare: 22/02/2018 - 24/02/2018Cursul începe la ora: joi și vineri 18,30 - 20,30, sâmbătă 10,00 - 17,00Locație: la sediul Academiei Private și ONLINE (youtube)

Descriere

Prezentare generală

§ 1. Ce este marxismul cultural?

Istoria marxismului începe dinainte de Marx, mai precis din capitolul Stăpân și sclav al Fenomenologiei Spiritului. Opera economică a lui Marx poate fi considerată un vast comentariu polemic al problemei inegalității. Pentru Hegel dialectica „stăpânului și sclavului” este o constantă a istoriei deși el acceptă niveluri superioare ale manifestării eliberatoare a spiritului care au autonomie logică față de sfera puterii. Concepția acestui curs este că simplificarea binară a procesului dialecticii recunoașterii fixează morfologia standard a tuturor cazurilor ulterioare de „marxism cultural” (inclusiv atunci când, ca și în cazul lui Derrida sau Deleuze se camuflează sub prestigiul retoricii anti-binare para-hegeliene). Schema „stăpân și sclav/servitor” (Herr und Knecht) suferă la Marx prima reducție sub forma dialecticii burghezului și proletarului. Dar toate formele derivate pe care le subsumăm conceptului de marxism cultural refac cu alți actori problema hegeliană și soluția marxistă: 1. O relație ierarhică, 2. Stabilirea unei categorii asupritoare și a unei categorii asuprite 3. o revoluție chemată să răstoarne actuala formă a relației. În toate cazurile cerința teoretică este egalitară dar rezolvarea practică este inegalitară (compensarea discriminării negative printr-o discriminare pozitivă și refacerea inversată a raportului stăpân/sclav).

§ 2. De la revoluția economică la revoluția culturală

Rezultatul anticipat în fiecare stadiul al analizei, este că marxismul cultural este (printr-o mișcare retrogradă) convergent cu marxismul economic. Coimplicarea este complicitate iar dezbaterea între adepții marxismului economic („ortodox”) și marxismul cultural („heterodox”) este doar o divergență tactică în condițiile unui consens strategic. Dacă marxismul economic rezolvă lumea prin controlul statal al infrastructurii (al mijloacelor de producție economică), marxismul cultural rezolvă lumea prin controlul statal al suprastructurii (al mijloacelor de producție culturală). Revoluția culturală este deci analogon-ul suprastructural al revoluției economice infrastructurale. Absorbția politică a culturii este complementul recursiv al absorbției politice a economiei, fiecare membru producându-l în cerc vicios pe altul. Doar că revoluția economică asigură „Partidului” controlul materiei, pe când revoluția culturală asigură „Partidului” controlul spiritului. Prima suprimă libertatea exterioară (sfera proprietății), a doua suprimă libertatea interioară (sfera auto-proprietății). Împreună ele culminează cu instituirea ca „stăpâni” a celor ce s-au definit ca „sclavi”.

§ 3. Negație dialectică și negație abstractă

În ambele cazuri este vorba despre o „revoluție gnostică” (Eric Voegelin) animată de o ură bivalentă față de ordinea existentă: a) negația dialectică ca pasiune faustică a „distrugerii creatoare” și b) negația abstractă ca pasiune nihilistă a „distrugerii pure”. Momentele principale subsumate conceptului de marxism cultural cuprind: hegelianisul de stânga, marxismul pur, Școala de la Frankfurt (teoria critică), postmodernismul (neostructuralismul). În fond acestea sunt avataruri ale aceluiași spirit, în ciuda efortului fastidios de a distinge total neostructuralismul de marxism. Efortul dizolvării identității și opoziția față de recuperarea dialectică a diferenței la Derrida, Deleuze sau Lyotard sunt ontologic reductibile la dialectica negativă a lui Adorno până la punctul de a le considera schematizări ale aceleiași categorii. Iar Adorno poate fi recuperat în praxis-ul revoluționar ca moment logic negativ al marxismului teleologic-afirmativ. În ansamblu însă marxismul teleologic și teoria critică exprimă alternanța momentului dialectic pozitiv cu momentul dialectic negativ, adică accentele epocale distincte puse pe negația dialectică sau pe negația abstractă, astfel încât însăși ideea regulativă a egalității abstracte să fie permanent forțată în toate sferele. În acest sens, marxismul cultural și marxismul economic reprezintă fața și contrafața aceleiași metafizici isocratice totalitar-entropice.

§ 4. Prioritatea abordării filosofice față de cea politică

Caracterul acestui curs este prioritar filosofic. Acest lucru presupune deci nu o dispută orizontală cu marxismul cultural (inevitabilă datorită axiomei marxiste că „totul este politic”, axiomă care creează inamicul) ci o clarificare verticală cu marxismul cultural pronind de la problemele care sunt de fapt versiuni degradate ale filosofiei clasice germane. Degradarea rezultă din contragerea formei teoretice a filosofiei la forma practică a ideologiei. Orice conversie practic-politică a problemelor teoretic-filosofice reclamă o reducție prin care, doar, conceptul filosofic (multi-dimensional) poate deveni imperativ politic (bi-dimensional). Altfel spus, transcripția politică este naturaliter contracție cognitivă, „animalul politic” fiind o specie sub-filosofică. Acest lucru explică totodată de ce fascismul cultural s-a bazat pe aceeași axiomă (totul este politic) adică pe discursul incluziunii totalitare a sferelor particulare în sfera statului, fascismul fiind doar o altă gnoză politică. Liberalismul sau conservatorismul, având în comun principiul secesionar al libertății negative acceptă prin definiție autonomia sferelor sociale și recunoscând criteriul transcendenței față de colectivitate ele nu sunt gnoze politice). Probitatea academică cere ca argumenul unui autor să fie refăcut cu fidelitate. Dar obiectivitatea impune distincții reci: marxismul cultural nu este „științific”. El este sociologia militans, o revelație care cere distrugerea și purificarea lumii afectate de păcat. Această revoluție necesită totalizarea lumii sub controlul charismatic al unei elite gnostice salvatoare văzută ca avangarda progresistă a umanității. Statul este criticat doar în măsura în care el nu este încă un stat terapeutic supus controlului vizionar al unor comisari iluminați însărcinați cu efectuarea revoluției culturale, cu „smulgerea prejudecăților” (Rousseau) poporului retrograd. Rolul filosofiei însă este să înțeleagă lumea, nu să o distrugă. Astfel de fiecare dată când negația solicită apocalitic abolirea unei determinații, filosofia are sarcina de a sesiza conceptul acestei determinații prin circumscrierea conținutului ei pozitiv și a limitelor ei negative, precum și de a stabili locul ei în ansamblul conexiunii lucrurilor pentru a verifica atât gradul de necesitate cât și gradul ei de contingență.

Tematica cursului

1. G.W.F. Hegel. Stăpân și sclav. Teroare și libertate

Conștiința de sine dedublată. Lupta conștiințelor opuse. Stăpânirea. Frica mortiferă. Formarea. Alienare și emancipare. Răsturnare dialectică. Imposibilitatea egalitarismului: rotația termenilor și conservarea raportului ierarhic. Marxismul cultural ca simplificare binară consecventă a raportului stăpân și sclav. Timocrație și viclenie. Vinovăția ca factor politic. Substanța libertății absolute se ridică pe tronul lumii. Libertatea universală se poate realiza doar prin concentrarea într-un Sine singular exclusiv. Deducția transcendentală a terorii din utopia revoluției.

2. Karl Marx. Alienare gnostică și titanism catastrofic

Comuna primitivă. Păcatul primordial: aproprierea ca o cădere din paradis. Asuprirea ca și constantă istorică. Războiul de clasă. Omonimia alienării: alienare creștină versus alienare gnostică: conversia alienării metafizice în alienare empirică. Problema falsei structuri de conștiință. Lumea capitalistă ca lume reificată și dezumanizată. Capul ca mistificare a stomacului. Nevoile false. Diviziunea muncii. Fetișismul mărfii ca noțiune gnostică. Manuscrisele din 1844 – titanism auto-soteriologic: reconcilierea esenței cu existența. Vocația apocaliptic-mesianică a proletariatului și Partidul ca avangardă gnostică a istoriei revelate. Revoluție faustică: distrugerea-creatoare ca manipulare teurgică a apocalipsei. Dictatura proletariatului. Comunismul: crimă transcendentală. Notă: diferența distrugerii-creatoare în capitalism (Schumpeter) față de distrugerea-creatoare în comunism.

3. Antonio Gramsci. Lupta de clasă ca război cultural (pozitiv)

Note din închisoare. Hegemonia suprastructurală a capitalismului. Omul colectiv. Caracterul eretic al marxismului cultural față de marxismul ortodox. Statolatria. Aparatul ideologic de stat ca sinteză a represiunii cu fabricarea consimțămîntului. Conștientizarea priorității suprastructurii. Revoluția culturală ca precondiție a revoluției politice. Statul cultural. Revoluția culturală ca expropriere a mijloacelor educative (familia, școala, mass-media, Biserica). Inginerie suprastructurală de stat. Programarea gândirii. De la partitocrație la ideocrație. De la caracterul reacționar la caracterul revoluționar al statului. Deducția transcendentală a comisarilor gândirii. Marxismul cultural ca Agitprop.

4. Horkheimer & Adorno. Lupta de clasă ca război cultural (negativ)

Dialectica luminilor. Aufklärungbegriff. Tirania rațiunii instrumentale. Alienare fără emancipare. Caracterul pur negativ al teoriei critice. Sterilitatea negației abstracte (în opoziție cu negarea negației în marxismul clasic). Critica mitului; critica religiei; critica raționalismului; critica sistemului capitalist. Critica progresului: de la praștie la bomba megatonică. Critica industriei culturale. Inexistența unui punct arhimedic și identificarea criticului cu criticatul. Absența zdrobitoare a alternativei. Capitalismul nu poate fi criticat din perspectiva unei utopii nirvanice ci din perspectiva alternativei real-existente. De la critica burgheziei la critica proletarilor. Capitalismul a îmburghezit proletarii. Sinteză: proletarii sunt pur și simplu nesimțiți pentru că au refuzat rolul mesianic epocal în favoarea bunăstării inculte a societății de consum. Identificarea unilaterală a cauzei degradării: complicitatea proletarilor cu industria culturală: cererea și oferta se creează reciproc. Deconstrucția Decalogului legitimează inevitabil Vițelul de Aur. Socialismul nu mai poate fi decât fascist: proletarii trebuie constrânși la emancipare.

5. Herbert Marcuse. Lupta de clasă ca război între generații

Eros și civilizație. Ontogeneza individuală a refulării. Filogeneza civilizațională a refulării. Interdicția burgheză a plăcerii. Organizarea distrugerii instinctelor. Industria aprobării status-quo-ului. Fascismul supraeului și revoluția pulsională. Planificarea nevoilor false. Dialectica civilizației. Comandamentul sublimării (=desexualizării). Reprimare burgheză și emancipare boemă. Manifestul revoluției sexuale: emancipare nu prin sublimarea pulsiunilor ci prin eliberarea lor. Desublimare represivă și perversitate polimorfă. De la asceza revoluționară la hedonismul narcisist. Narcis versus Prometeu.. De la „catehismul revoluționarului” la „etica libidinală”. Deducția lupanarului. Libertatea erotomană și geneza omului fără gravitate (Charles Melmant). Critica socializării promiscue la Karl Marx. Consecințele revoluției sexuale: 1. Degradarea femeii. 2. Degradarea dorinței prin distensia libidinală. 3. Cei care se lasă dominați de apetit vor fi dominați de alți oameni; 4. Toleranța represivă și „Utopia totalitară” a Noii stângi (Kolakowski).

6. Gilles Deleuze. Lupta de clasă ca luptă cu ordinea psihică

Anti-Oedip. Antifascism logic. Critica „Dasein-ului fascist”. Caracterul totalitar al criticii identității. Mașini dezirante: o psihiatrie materialistă. Critica psihanalizei. Sfânta familie și contestarea triunghiului psihanalitic tata-mama-eu. Revoluția interioară: de la eliminarea barierei raționale la eliminarea barierei oedipale. Libertatea schizo-incestuosă. „Trei miliarde de perverși” (Guattari). Barbarie fluidă și civilizație represivă. Deleuze vrea deteritorializare radicală și emanciparea dorinței –dar capitalismul nomad face le posibile pe ambele. Distensia entropică a dorinței. Vitalismul animalier este izomorf cu iraționalismul fascist. Eliberarea subiectului de sine însuși și defenestrația nihilistă.

7. Jaques Derrida. Lupta de clasă ca luptă cu metafizica clasică

Spectrele lui Marx. Deconstrucția ca marxism logic. De ce Derrida rămâne un gânditor binar. Diferanța ca permanentă deferire a sensului. De ce apologetul diseminării libere elogiază proiectul teleologic al abolirii fuzional-aglutinante a diferențelor (=comunismul). Revizionism transcendental: comunismul istoric nu a fost comunism. Fantoma lui Marx: chemare la o justiție amorfă care transcende valorea de schimb. Confuzia proporției dreptății cu disporporția iertării. Comunismul spectral revine după eșecul comunismului real. Noua internațională ca alianță mondială non-instituțională. Comunismul spectral ca mesianism negativ care trebuie permanent să vină. Incompatibilitatea topologică a utopiei cu realizarea ei. Indistincția justiției mesianice. Revoluția abstract egalitară ca gnoză dualistă.

8. Michel Serres. Lupta de clasă ca război între specii

Contractul natural. Declarația drepturior omului nu este universală, toate ființele trebuie să devină subiecți de drept. Principiul egalității biocentrice (Aldo Leopold). Drepturile animalelor (Peter Singer). Carnofalogocentrism (J. Derrida). Omul ca parazit ontologic. De la parazitism unilateral la reciprocitate simbiotică. De la contractul social la contractul natural. Duty and the Beast (Roger Scruton). Mutuus consensus. Capacitate juridică. Conexiunea dreptului cu obligația. Drepturile naturale sunt drepturi artificiale. Contract fără două părți, fără acord de voință și fără capacitate juridică. Contractul natural este un contract artificial. Contractul natural ca sinteză dadaistă a junglei cu polis-ul.

9. Theodor Adorno. Lupta de clasă ca luptă cu arta

Teoria estetică ca filosofie atonală. Autonomia și heteronomia artei. Arta ca opium și ca emancipare. Caracterul burghez și evazionist al artei. Necesitatea „pedepsirii” spectatorului (îm)burghez(it): „administrarea de otravă”. Disonanța ca simbol al puterii critice a artei. Avangarda ca libertate destructivă. Critica criticii: ipocrizia ontologică a teoriei critice. Complicitatea criticii ierarhiei valorilor cu consumerismul: masificarea este rezultatul destrucției ierarhiei valorilor. Elogiul interesat al atonalismului lui Schönberg. Abstractizarea ca abolire nihilistă a „eternei repetiții tonale”: devenirea infinită a muzicii atonale este infinitul rău. Destrucția tonalității ca tragedie a istoriei universale și orbire metafizică generalizată. Doktor Faustus și crima metafizică a atonalismului.

10. Slavoj Zizek. Lupta de clasă ca luptă a heterodoxiei cu ortodoxia

Păpușa și piticul. Hermeneutica scurtcircuitului. Interpretarea politic-perversă a creștinismului. Scindarea monoteismului și depotențarea absolutului. Pozitivarea temporalității și răului. Gnoza căderii și viclenia Rațiunii. Satanologie pozitivă. Noul Adam și Supraomul. Judas Priest. Eshatologie și revoluție: dacă răul este binele și căderea este mântuirea, atunci și teroarea este emanciparea. Așa-numitul „socialism creștin” este sinteza anabaptistă a gnozei cathare cu erezia hiliastă. Teologia violenței la Thomas Münzer. „Comunismul este în mod esențial ură” (Karl Marx).

11. Concluzii. Dezbateri

Bibliografie:

  • G.W.F. Hegel, Fenomenologia Spiritului
  • Karl Marx, Manuscrisele din 1848
  • Karl Marx, Capitalul
  • Karl Marx, Manifestul comunist
  • Antonio Gramsci, Notes from the Prison
  • Theodor Adorno & Max Horkheimer, Dialectica Luminilor
  • Theodor Adorno, Teoria estetică
  • Herbert Marcuse, Eros și civilizație
  • Gilles Deleuze, Diferență și repetiție
  • Gilles Deleuze, Anti-Oedip
  • Jacques Derrida, Forță de lege
  • Jacques Derrida, Spectrele lui Marx
  • Michel Serres, The Natural Contract
  • Slavoj Zizek, The Puppet and the Dwarf 
  • Manfred FrankWas ist Neostrukturalismus?

*

  • Eric Voegelin, The New Science of Politics
  • Nikolai Berdiaev, Sensul și originea comunismului rus
  • Nikolai Berdiaev, Filosofia lui Dostoievski
  • Alan Bloom, The Closing of the American Mind
  • Feodor Dostoievski, Frații Karamazov
  • Feodor Dostoievski, Demonii
  • Luc Ferry, The New Ecological Order
  • Lesek Kolakowski, Principalele curente ale marxismului, 1-3
  • Thomas Mann, Doktor Faustus
  • Charles Melmant, Omul fără gravitate
  • Horia-Roman Patapievici, Omul recent
  • Jacob Taubes, Eshatologia occidentală
  • Robert Tucker, Filosofie și mit la Karl Marx
  • Roger Scruton, Animal Rights and Wrongs
  • George Orwell, 1984

 

Numărul minim de participanți – cinci, numărul maxim de participanți – cincisprezece.

Cursul poate fi urmărit și online pe youtube (cu link dedicat ce se transmite înainte de începerea cursului). Pe parcursul cursului puteți să adresați întrebări lectorului prin intermediul chat-ului dedicat. Cursul este disponbil participanților pe youtube 2 săptămâni pentru revizionare.

Studenții beneficiază de o reducere de 20% folosind cuponul ”Marxism”.

Informații suplimentare

Tip produs

Curs

Domeniu

Cultură, Filosofie

Lector

Vlad Mureșan

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Numai clienți autentificați care au cumpărat acest produs pot scrie o recenzie.