Teoriile conspirației. O analiză filosofică

teoria conspiratiei

Curs din portofoliul Academiei Private organizat la cerere.

Descriere produs

Curs – Teoriile conspirației. O analiză filosofică

Teoriile conspirației nu au o imagine prea bună, în ciuda popularității lor. Nu de puține ori când cineva vrea să discrediteze o explicație este suficient să observe condescendent „hai că asta e deja conspirație”!, sugerând cumva o interpretare exagerată și cu totul implauzibilă. Acest lucru este, fără îndoială, facilitat de existența unui mare număr de astfel de teorii sau ipoteze, nu puține dintre ele complet fanteziste. Pe de altă parte însă, ele nu pot fi evacuate complet și chiar atât de facil din spațiul cunoașterii. Revin (sau sunt elaborate) cu insistență, iar unele dintre ele au insolența de a se dovedi până la urmă adevărate, caz în care își dovedesc pur și simplu utilitatea – oricât de limitată – în cunoașterea și înțelegerea realității.

Cursul combină elemente de filosofia științei, analiză de tip public choice și perspectiva propusă de școala austriacă de economie pentru a analiza un produs epistemic mai puțin cercetat: teoriile conspirației. Cursul își propune să atingă următoarele 5 elemente:

  1. Individualismul metodologic în teoriile conspirației. În diverse teorii politice entitățile care acționează pot fi indivizi sau entități agregate ca voința neamului, cererea agregată, spiritul național etc. Aici ne va interesa natura entităților din teoriile conspirației. Punctul nostru de plecare va fi că, în general, actorii teoriilor conspirațiilor sunt indivizi concreți, cu nume și prenume, chiar dacă de cele mai multe ori sunt invocate organizații: Illuminati, Masoneria etc.
  2. Testabilitatea teoriilor conspirației. Potrivit unor critici teoriile conspirației sunt în mod suspect imune la critică, la respingere prin apel la fapte, fiind astfel înrudite cu teorii precum scepticismul, marxismul și psihanaliza. Vom examina posibilitatea ca aceste teorii să fie infirmate prin fapte.
  3. Problema adevărului în teoriile conspirației. În acest punct ne interesează o analiză a teoriilor conspirației din punctul de vedere al adevărului și falsului. Este demn de menționat că există teorii ale conspirației care cu timpul s-au dovedit a fi adevărate. De asemenea, prin comparație cu alte curente aparent mai respectabile, operează (sau sunt cel puțin compatibile) cu o teorie tare a adevărului.
  4. Natura umană în teoriile conspirației. Teoriile conspirației asumă o imagine pesimistă asupra ființei umane, o imagine diferită de cea caricatural și facil optimistă din alte sisteme de gândire cum ar fi, de exemplu, socialismul.
  5. Scepticismul antisistem în teoriile conspirației. Teoriile conspirației oferă explicații alternative celor oficiale. Scepticismul teoriilor conspirației nu este unul radical ca în anumite forme de scepticism, ci este unul selectiv, care vizează lipsa de plauzibilitate a anumitor interpretări guvernamentale pentru anumite evenimente. Ne interesează, prin urmare, o analiză și  o evaluare a acestei atitudini antisistem.

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fiți primul care adaugă o recenzie pentru “Teoriile conspirației. O analiză filosofică”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ștergeți comentariulTrimiteți comentariul